Sectorul informal pe piaţa muncii
Journal Title: Revista Romana de Statistica - Year 2011, Vol 59, Issue 5
Abstract
În economia de piaţă şi economia cu planifi care centralizată, atât în ţările în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, sectorul informal a fost şi este omniprezent. În sectorul informal se obţin rezultate care se difuzează în economie, respectiv, se distribuie şi antrenează lucrători care muncesc, obţin venituri şi consumă. Cunoaşterea acestui segment şi măsurarea lui prezintă o importanţă deosebită din punctul de vedere al ştiinţei economice. Este necesară mai întâi trasarea unui cadru conceptual, care să ofere o abordare din punct de vedere istoric şi teoretic a economiei şi ocupării informale, precum şi o discuţie cu privire la concepte mai noi menite să capteze „informalitatea” în economie. Au fost adoptate două concepte: ocupare în sectorul informal, respectiv ocupare informală – care se completează reciproc (Concepte adoptate la Conferinţele Internaţionale ale Statisticienilor Muncii, în 1993 şi 2003). Potrivit primului concept definirea s-a realizat în termeni de caracterizare a unităţilor de producţie în care se desfăşoară activitatea economică, iar conform celui de al doilea concept, în termeni de caracterizare a persoanelor ocupate şi locurilor lor de muncă.
Authors and Affiliations
Silvia PISICĂ
Scenarii ale creşterii economice a României
Creşterea potenţialului economic al unui stat este, în mod constant, un obiectiv primordial de existenţă şi de dezvoltare durabilă, pentru asigurarea mijloacelor de subzistenţă a tuturor locuitorilor, de creştere a nivel...
Analytical and Numerical Models of Sandwich Panel taking into Account Wrinkling Phenomenon
The problem of local instability of the compressed facing of a sandwich panel is discussed in this paper. Proper estimation of wrinkling stress has become a challenging issue because of a strong tendency to optimize tech...
Statistical Data Processing with R – Metadata Driven Approach
In recent years the Statistical Office of the Republic of Slovenia has put a lot of effort into re-designing its statistical process. We replaced the classical stove-pipe oriented production system with general software...
Forecasting the Bankruptcy Risk on the Example of Romanian Enterprises
The purpose of this paper represents the foundation of a score function, effective in the forecast of bankruptcy risk for companies in the Romanian economy. In order to achieve bankrupt / non-bankrupt discrimination in t...
Cadrul internaţional de supraveghere macroprudenţială a pieţelor financiar-bancare
Politica macroprudenţială vizează: prevenirea acumulării excesive de riscuri generate de factori externi și de deficiențe ale pieței, pentru atenuarea fluctuațiilor ciclului financiar (dimensiune temporală); sporirea rez...